TELOS înseamnă Comunicarea cu Spiritul

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

luni, 25 noiembrie 2019

Initierile si Codurile de acces deschid usile catre Telos, dar si spre Noua Lemurie




      Deoarece traim in constienta si perfectiunea celei de-a cincea dimensiuni – pastram totusi o componenta fizica – avem un cod strict de intrare, pe care toti cei care vor fi invitati trebuie sa-l indeplineasca. Fiti singuri ca nu veti primi o invitatie personala, pana ce nu veti indeplini cerintele acestui cod de intrare.

     A explica in detaliu toate implicatiile cerintelor noastre nu reprezinta scopul acestui mesaj. Totusi, sa va prezint in asamblu de ce anume veti avea nevoie.

       In primul rand, vor reusi doar cei care au ajuns aproape de constiinta celei de-a cincea dimensiuni. Aceasta inseamna ca ei vor trebui sa adopte iubirea neconditionata fata de Sine si de ceilalti – ca si fata de tot ce este viu si fata de toate taramurile.

       Constiinta dualitatii va trebui sa fie unificata cel putin 90%. Va fi de asemenea important sa fie foarte mult echilibrata energia masculina cu cea feminina din voi. Principiul non-agresiunii va trebui adoptat in toate domeniile vietii voastre. Va las sa cercetati in inimile voastre semnificatia tuturor acestor lucruri. Aceasta este tema pentru acasa, dragilor – tema care va va duce catre descoperirea de Sine, catre minunea a ceea ce sunteti cu adevarat si spre calitatiile Sinelui ce v-au scapat din vedere atata timp.

      In al doilea rand, este nevoie sa va limpeziti si sa vindecati corpul emotional si cel mental de toata negativitatea, trecuta si prezenta. Toate inregistrarile trecute si actuale de durere, manie, suferinta profunda, vinovatie, mahnire, trauma, rusine, dependenta, neputinta, lipsa de incredere in sine, tipare negative etc., vor trebui imbratisate si eliberate din mintea voastra subconstienta, din plexul solar si din corpul emotional. Datorita vibratiei energetice inalte din Telos, orice emotii sau forme-gand cu o vibratie mai scazuta decat aceea a Iubirii Divine vor fi amplificate de peste o mie de ori, in mintea si sentimentele voastre. Daca nu stergeti cu atentie inregistrarile respective, acest lucru ar putea fi traumatic si nu va fi posibil sa stati in vibratia noastra, mai mult decat cateva minute.

       In al treilea rand, doar cei care si-au incheiat cea de-a saptea initiere spirituala si au obtinut – sau sunt aproape de a obtine – pregatirea necesara pentru ceremonia de inaltare, vor putea fi posibili candidati pentru codurile noastre de intrare. Pe aceasta planeta, Serviciul Divin Christic, aflat sub incidenta Lord Maitreya si a Lord Sananda (cunoscut ca preaiubitul nostru Iisus, in misiunea sa pamanteana din urma cu doua mii de ani), este locul unde poti inainta cererea de a primi aceste initieri pe planurile interioare.

      Cei mai multi dintre voi nu sunt constienti ca aceste initieri se desfasoara in planurile interioare – dar, oricum, ele au loc si sunt guvernate de cat de constienti va traiti viata in fiecare zi. Trecerea de aceste initieri si deplasarea catre inaltare si libertate spirituala a fost obiectul tuturor intruparilor voastre pe aceasta planeta. A saptea initiere nu reprezinta, cu siguranta, capatul evolutiei lemuriene, dar codurile noastre de acces cer ca un candidat la intrarea in Telos sa fi atins acest nivel de initiere.

       In prezent, odata cu posibilitatea noilor dispense, aceste initieri pot fi realizate mult mai rapid decat s-a putut face vreodata, in istoria evolutiei Pamantului. Ceea ce inainte dura mii ani, la ora actuala poate fi realizat, daca doriti, in urmatorii zece-douazeci de ani.

     Pentru fiecare cerinta pe care tocmai am mentionat-o, sunt multe altele secundare. Nu dorim sa va facem sa simtiti ca aceste teluri sunt de neatins si sa va transmitem ideea de neputinta. Stim ca este posibil ca multi dintre voi sa atinga acest nivel de constiinta, intr-o perioada de timp rezonabila. Exista cateva mii de oameni pe aceasta planeta care au atins aceste nivele de initiere si chiar le-au depasit in ultimii cativa ani. I-ati putea descoperi, printre cei pe care-i intalniti zilnic in cercul vostru de cunostinte. Nu este neaparat un lucru evident. Cei care au atins acest nivel, si stiu asta, tin acest lucru secret. Mult mai multi se adauga in mod constant la numarul celor care l-au atins.

     Va mentionam aceste cerinte, deoarece sunt multi dintre voi care ne cunosc deja, dar nu sunt constienti de faptul ca exista coduri de acces in Telos. Toti cei care ne pasesc pragul trebuie sa respecte nivelul de dezvoltare spiritual necesar pentru a li se face cunostinta cu vibratia celei de-a cincea dimensiuni.

      Pe masura ce va veti face, cu sarguinta, lucrarea spirituala si veti castiga avant pe calea de inaltare, veti fi curand tot mai aproape de atingerea acestor obiective. Cu cat va veti deschide mai mult inimile catre iubire, cu atat veti descoperi ca initierile sunt mai usor de trecut – mai usor decat sa continuati sa va aflati in situatiile dificile in care va gasiti. Rafinamentul pe care il vor aduce aceste initieri constiintei voastre va deschide nu doar usile catre Telos, dar si spre Noua Lemurie si alte locuri de magie si de miracol.

     Amintiti-va intotdeauna ca Iubirea este cheia, dragii mei. Iubirea va va deschide toate usile si va va propulsa rapid pe calea catre libertate spirituala fara limite. Din Iubire ati venit, in Iubire va intoarceti acum.

       Eu sunt Adama, fratele vostru lemurian.

       Codul de intrare in Telos - Capitolul 6 

Misiunea Fundaţiei

Telos Lemurian Worldwide

Misiunea acestei organizații non-profit este de a trezi omenirea în conștiința lui Hristos și de a ajuta la apariția Lemurienilor pe pământ. Viziunea Fundației Telos este aceea a unei lumi în care Dragostea universală aduce toate rasele și națiunile într-o singură familie, în care pacea domnește în toate părțile planetei.

Momentul potrivit pentru crearea acestei noi civilizații este acum. În această perioadă de mari schimbări planetare, fiecare persoană are ocazia și chiar responsabilitatea de a se reuni cu Ființa Sa divină și de a participa activ la manifestarea acestei noi lumi.

În acest scop, Fundația face cunoscute și difuzează lecțiile primite de la frații noștri lemurieni și transmise, printre altele, de Aurelia Louise Jones, autoarea cărților Telos.
De asemenea, Fundația ajută oamenii cu aceeași dorință de a promova aceste învățături. Ea facilitează comunicarea și creează punți de lumină între indivizi și grupuri Telos din întreaga lume.

Mesaj de la Adama de Aurelia Louise Jones:

"Salutări, dragi frați și surori,

Din partea Înaltului Consiliu Lemurian din Telos al celor Doisprezece, de la Regele și Regina din Telos, „Ra și Rana Mu” și toți frații și surorile voastre din civilizația lemuriană de azi, vă salutăm pe toți în Inima Lemuriei, Inima compasiunii.
Cu mare bucurie și emoție profundă, ne unim din „inimă în inimă” cu toți cei care simțiţi chemarea „Revelațiilor” din Noua Lemurie.

A venit vremea, iubiţii mei, ca cele două civilizații ale noastre să fie reunite din nou într-o mare civilizație unificată și spirituală. Scopul principal al învățăturilor noastre este de a ajuta la stabilirea premiselor necesare pregătirii noastre emergente."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Informatiile prezentate se pot transmite mai departe, doar mentionand sursa, link-ul original !!!

Din RESPECT pentru semenii nostri – invatatorii nostri, pentru Renasterea si Integrarea Constiintei Lemuriene!