TELOS înseamnă Comunicarea cu Spiritul

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

joi, 15 august 2019

Inima Lemuriei, Inima Compasiunii



ADAMA



       Salutari, dragii mei prieteni!
       Cu multa bucurie si entuziasm in inimi, noi, cei din Telos, ne conectam, prin energia iubirii, cu toti aceia dintre voi care va simtiti atrasi de Revelatiile pentru o Noua Lemurie.

        In numele Consiliului Lemurian al Celor Doisprezece din Telos, al regelui si reginei Telosului, “Ra si Rana Mu” si al tuturor fratilor si surorilor civilizatiei lemuriene actuale, va primim cu bucurie in Inima Lemuriei, Inima Compasiunii.

        Suntem, intr-adevar, supravietuitorii acelei civilizatii puternice. Spre marea surprindere a multora dintre voi, cei de la suprafata, va dezvaluim, in acest moment important din evolutia Pamantului, ca suntem, intr-adevar, reali, intregi si vii in Muntele Shasta, California, dupa douasprezece mii de ani de izolare fata de populatia de la suprafata.

       A sosit vremea, preaiubitii mei, ca cele doua civilizatii sa se uneasca din nou. Unul dintre principalele scopuri ale scrierilor noastre este de a contribui la turnarea fundatiei necesare pentru eventuala noastra iesire la suprafata. Lunga noapte care ne-a separat atata vreme s-a incheiat. Planuim sa aparem printre voi in viitorul apropriat, pentru a ne reuni in iubire, intelepciune si intelegere cu toti aceia dintre voi care sunteti pregatiti.

       Dorinta noastra din inima este de a va invata tot ce am aflat de la scufundarea continentului lemurian pana in prezent si de a va ajuta  sa creati tipul de paradis pe care noi l-am construit in Telos. Am netezit drumul pentru voi, si atunci cand va vom impartasi acest nivel superior de intelepciune si intelegere spirituala, vă va fi mult mai usor sa pasiti pe urmele noastre. Va vom insoti de-a lungul intregului drum.

       Este in special imbucurator pentru noi sa vedem cum informatiile noastre sunt publicate in mai multe limbi, deoarece suntem constienti ca astfel vor fi accesibile mai multor oameni de pe planeta aceasta. Foarte multe suflete din alte tari sunt pregatite, si ard de dorinta de a reface legatura cu noi si cu acel aspect al lor care a trait pe acest continent. Multi dintre voi, care sunt atrasi de acest material, au, chiar si astazi, fosti membri de familie ce locuiesc in Telos sau Lemuria din zilele noastre.

       Acesti membri de familie si prieteni va iubesc foarte mult si vor sa se reuneasca cu voi. Multi dintre cei din Telos, care au fosti membri de familie ce traiesc la suprafata, au invatat limba voastra pentru a putea comunica mai usor cu voi in momentul iesirii noastre la suprafata.

       Va cerem, dragii nostri, sa ne primiti informatiile in inimile voastre, si sa faceti eforturi constiente pentru a crea o punte de iubire si de comunicare intre ambele civilizatii. Aceasta punte de iubire si receptivitate din inima voastra catre inimile noastre ne va apropia de voi intr-un mod mai palpabil.

       Va asteptam raspunsul. Chemati-ne in inimile voastre si va vom fi alaturi, soptindu-va si cantandu-va “cantecul nostru de uniune si de unitate”.

       Noi toti va spijinim victoria si suntem intotdeauna dispusi sa va ajutam in atingerea telurilor si dorintelor voastre.
       Eu sunt Adama, fratele vostru lemurian.

          TELOS - I - SALUT din partea lui Adama


Misiunea noastră

Scopul acestei organizații non-profit este de a trezi umanitatea la Conștiința lui Hristos și de a ajuta apariția Lemuriană pe planetă. Viziunea Fundației Telos este aceea a unei lumi în care iubirea universală unește toate rasele și națiunile într-o singură familie, o lume plină de pace și armonie veşnică în fiecare zonă a planetei.

Timpul destinat pentru a crea această nouă civilizație este acum. În această perioadă de mari schimbări planetare, toată lumea are o posibilitate crescută, precum și responsabilitatea de a deveni unul cu Sinele Superior și de a participa activ la manifestarea acestei noi lumi.

Pentru a ajuta la această dezvoltare, Fundația Telos răspândește învățăturile primite de la frații și surorile noastre din Lemuria. Învățături transmise, printre altele, de Aurelia Louise Jones, autoarea cărților Telos.

Fundația asistă persoanele care doresc să promoveze aceste învățături. Aceasta facilitează comunicarea și stabilește punți de lumină între indivizi și grupurile Telos din întreaga lume.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Informatiile prezentate se pot transmite mai departe, doar mentionand sursa, link-ul original !!!

Din RESPECT pentru semenii nostri – invatatorii nostri, pentru Renasterea si Integrarea Constiintei Lemuriene!