Cea de-a cincea dimensiune asteapta sa
va reintoarceti!
Cu ajutorul si asistenta celorlalte civilizatii foarte avansate care traiesc in interiorul Pamantului, civilizatia noastra telosiana a trecut in constiinta celei de-a cincea dimensiuni in urma cu catva timp. Intr-adevar, am ales sa ramanem intr-un corp care a pastrat un anumit nivel de densitate fizica. Desi trupurile noastre sunt la fel ca ale voastre din punct de vedere genetic, pastrarea unui corp fizic, palpabil, pe care-l veti putea vedea sau atinge, face parte din misiunea si intelegerea noastra de a ne aduce contributia in procesul de inaltare a Pamantului.
In slujba vietii si a acestei planete, am convenit ca intr-o zi, atunci cand cei de la suprafata vor fi pregatiti sa ne primeasca – pe noi si pe invataturile noastre – vom avea nevoie de acest nivel fizic pentru a iesi la suprafata si a fi printre voi ca fosti prieteni, frati si surori. Suntem la fel din punct de vedere genetic, iar nivelul de dezvoltare fizica, si lipsa de limite la care am evoluat cu corpurile noastre fizice, va deveni un model la care sa va raportati si pe care sa-l adoptati pentru propria voastra dezvoltare.
Programarea actuala a ADN-ului nostru functioneaza cu douasprezece siruri complet active de ADN pe care le cunoasteti si cu inca douazeci si patru de siruri pe care unii dintre voi de-abia incepeti sa le descoperiti ca potential. Majoritatea dintre voi aveti doua siruri active de ADN si zece latente, din cauza manipularii genetice care a avut loc. Dat fiind faptul ca o parte atat de mare din potentialul vostru Divin este temporar ecranat, functionati in prezent la aproximativ 5-10% din pontentialul vostru total. Noi functionam la 100% din acest potential. De asemenea acest potential se extinde constant catre eternitate pentru toti, pe masura ce evolueaza spre dimensiuni mai inalte.

Pe vremea Lemuriei, majoritatea oamenilor si toti
lemurienii functionau cu treizeci si sase de siruri complete de ADN.
In
perioada caderii, care a reprezentat o scadere treptata a nivelului de
constiinta desfasurata pe parcursul a mii de ani, a avut loc o umbrire a
celorlalte siruri de ADN, pana cand au ramas doar douasprezece siruri active.
Dupa scufundarea celor doua continente, Lemuria si Atlantida, au mai devenit inactive inca zece siruri de ADN. In prezent, toate capacitatile voastre anterioare pot fi treptat reactivate, pe masura ce va veti deschide mai mult fata de vibratia iubirii neconditionate si a constiintei superioare. Exista o multime de speculatii in legatura cu codul genetic uman, cum ca ar fi fost manipulate de catre extraterestri, cu scopul de a obtine controlul.
Este adevarat, intr-o oarecare masura, pentru unele civilizatii de pe Pamant, dar sa stiti ca aceasta a fost si karma omenirii la acea vreme. Aceasta manipulare a avut loc cu aprobarea nivelurilor superioare ale ierarhiei administrative pentru Pamant.
Pana in acel moment, omenirea decazuse la un nivel atat de scazut de constiinta, incat ar fi fost imposibil ca oamenii sa functioneze cu toate cele douasprezece siruri de ADN. Consecintele acestei diminuari au fost grave si dureroase; dar aceasta decizie a reprezentat masura cea mai inteleapta si unica alternativa la acea vreme. Daca omenirea nu ar fi coborat la un nivel de constiinta atat de scazut, aceasta modificare a ADN-ului nu ar fi putut avea loc. Ecranarea ADN-ului vostru, sau “vălul “ cum mai este numit, v-a permis sa evoluati din nou, dintr-o perspectiva diferita, fara a avea capacitatea de a va folosi gresit de puterile voastre potentiale – in modul in care au fost folosite pe vremea Atlantidei si Lemuriei. De asemenea, v-a permis sa va folositi in totalitate liberul vostru arbitru, fara consecintele unei astfel de utilizari gresite a puterii si a iubirii Divine, si de a capata o intelepciune deosebita din experientele voastre.
In “Inima Interioara”, scanteia intreita a vietii – a Iubirii, a Intelepciunii si a Puterii Divine – care se extindea pana la un diametru de aproximativ trei metri in interiorul campului vostru auric – va permitea sa functionati cu toate capacitatile date de Dumnezeu, care erau dreptul vostru din nastere. Puteati sa traiti vieti care, in mod obisnuit, durau douazeci-treizeci de mii de ani; alegerea va apartinea in totalitate. Aveati posibilitatea sa traiti oricat de mult doreati si sa va parasiti incarnarea ori de cate ori preferati, dupa dorinta. Aceasta scanteie tripla va acorda o nemurire naturala, sa spunem asa, ca si folosirea normala a tuturor atributelor si a magiei Divinitatii voastre.
Sunteti "zei nemuritori", creati dupa chipul Creatorului vostru, cu posibilitati nelimitate. In trecutul indepartat, asa ati trait pe Pamant timp de sute de mii de ani.
Nimic nu va era refuzat ca fiinte Divine. Toata cunoasterea din mintea universala era in varful degetului vostru cel mic, ca drept natural din nastere. Ca civilizatie colectiva, ati folosit extrem de gresit aceste privilegii.
Pe masura ce omenirea a inceput sa abuzeze de aceste daruri Divine, ele au inceput sa se diminueze, in functie de nivelul folosirii lor incorecte. Aceste daruri, prietenii mei, pot fi recastigate si mentinute “doar” atunci cand se mentine nivelul original de constiinta, de iubire neconditionata, de armonie, cand folosirea corecta a liberului arbitru, utilizarea corecta a puterii si a intelepciunii Divine in constienta, sentimentele si actiunile cuiva devin scop in sine. Adama

Veniti acasa, dragii nostri, veniti acasa! - Capitolul 12
"Salutări, dragi frați și surori,
Din partea Înaltului Consiliu Lemurian din Telos al celor Doisprezece, de la Regele și Regina din Telos, „Ra și Rana Mu” și toți frații și surorile voastre din civilizația lemuriană de azi, vă salutăm pe toți în Inima Lemuriei, Inima compasiunii.
Cu mare bucurie și emoție profundă, ne unim din „inimă în inimă” cu toți cei care simțiţi chemarea „Revelațiilor” din Noua Lemurie.
A venit vremea, iubiţii mei, ca cele două civilizații ale noastre să fie reunite din nou într-o mare civilizație unificată și spirituală. Scopul principal al învățăturilor noastre este de a ajuta la stabilirea premiselor necesare pregătirii noastre emergente."
Misiunea Fundaţiei
Telos Lemurian Worldwide
Misiunea acestei organizații non-profit este de a trezi omenirea în conștiința lui Hristos și de a ajuta la apariția Lemurienilor pe pământ. Viziunea Fundației Telos este aceea a unei lumi în care Dragostea universală aduce toate rasele și națiunile într-o singură familie, în care pacea domnește în toate părțile planetei.
Momentul potrivit pentru crearea acestei noi civilizații este acum. În această perioadă de mari schimbări planetare, fiecare persoană are ocazia și chiar responsabilitatea de a se reuni cu Ființa Sa divină și de a participa activ la manifestarea acestei noi lumi.
În acest scop, Fundația face cunoscute și difuzează lecțiile primite de la frații noștri lemurieni și transmise, printre altele, de Aurelia Louise Jones, autoarea cărților Telos.
De asemenea, Fundația ajută oamenii cu aceeași dorință de a promova aceste învățături. Ea facilitează comunicarea și creează punți de lumină între indivizi și grupuri Telos din întreaga lume.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu